RIFKANăscută la Iași în 1932, Rifca Kaufman avea doar 9 ani când a început exodul evreilor din România, la comanda mareșalului Antonescu. Își amintește și acum cu groază cum, toată familia formată din 30 de persoane, a fost dusă în ,,trenul groazei”, alături de alte zeci de mii de evrei și plimbați luni de zile, fără apă și mâncare, în vagoane închise, aproape fără aer, iar la sfârșit să fie aruncați, morți, desfigurați și dezbrăcați, ca mai apoi să fie îngropați în gropi comune.

Potrivit recensământului din 1930, la Iași era o populație de 102.872 de locuitori din care 34.662 erau evrei. În noaptea de 29-30 iunie 1941, supranumită și ,, Duminica Neagră”, la Chestura Poliției din Iași au fost uciși prin împușcare 15.000 de evrei, iar alți 4000 au fost înghesuiți în două trenuri (câte 2000 în fiecare) cu direcția Iași- Călărași și Iași-Podul Iloaiei. Nemâncați, plini de bube și chinuiți în ultimul hal, peste 2.650 de evrei au murit zswiar alții au înnebunit.

Două luni mai târziu, pe 30 august, nu mai supraviețuiseră decât 980 de evrei. Două luni mai târziu, pe 30 august, nu mai supraviețuiseră decât 980 de evrei. În timpul Pogromului de la Iași au fost uciși nu mai puțin de 14.850 de evrei. În 2010 la Popricani, lângă Iași a fost descoperită o groapă comună unde erau aproximativ 100 de schelete de evrei uciși în 1941.

Amintirea Ricăi îi este proaspătă și acum, după 54 de ani și povestește cu ochii în lacrimi cum peste morții din gropile comune se turna smoală încinsă, var și pe urmă se punea pământ.

pogromul-ia-iasi Peste 14.000 de evrei și-au pierdut viața în ,, Trenul Morții”

,, Îmi aduc aminte că eram o familie frumoasă, cu frații și surorile mele, cu mama și tata cu bunica, cu verii, unchii și mătușile noastre… Eram cinci copii la părinți. Trei fete și doi băieți, iar eu eram cea mai mică. Ne-au luat tot ce aveam! Ne-au confiscat tot ce aveam în casă. Veneau în fiecare seară și ne amenințau că ne împușcă dacă nu le dădeam câte ceva de valoare. Dacă ne găseau nemții sau românii ( Mișcarea legionară, cu Horia Sima în frunte, eliminată de la putere după Rebeliunea legionară din 21–23 ianuarie 1941. După acea dată, Antonescu a girat singur exercitarea puterii de stat, făcându-se responsabil pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în teritoriile controlate de statul român – potrivit wikipedia.ro), ne împușcau pe stradă dacă ieșeam în afara celor trei ore în care aveam voie să ieșim să ne luăm o pâine. Însă, pentru noi, jidanii- așa ne spuneau- nu mai era niciodată pâine, iar altceva nu aveam ce mânca. Ne-au luat pe mama și pe frații mei, pe tatăl meu, pe verii mei și i-au dus în ,,Trenul Morții”, de unde nu s-au mai întors. Peste 14.000 de oameni au murit atunci. Rămăsesem pe drumuri, noi cele trei surori. Am scăpat cu viață pentru că ne ascunseseră niște vecini. Nu aveam unde să mergem, eram disperate. Ne-au luat de pe stradă, pe mine și surorile mele și ne-au dus în lagăr. Un an de zile am stat într-un  lagăr nemțesc. Era un loc închis cu sârmă ghimpată, de unde nu avem voie să ieșim sa luăm nici măcar un pahar cu apă. Ne aduceau ei, însă apa ne-o aruncau în față, pe motiv că suntem evrei și trebuie să ne spele.” Spune interlocutoarea noastră, amintindu-și primele  momente ale exodului.

  Numai Dumnezeu ne-a ținut în viață!f78e3f0318db43e743950a253e5e83ea

,,Vedeam cum și aici oamenii mureau pe capete. Auzeam noaptea țipetele lor, erau bătuți îngrozitor sau mureau istoviți de munca supraomenească la care erau supuși. Unii erau electrocutați, alții spânzurați de gât sau de picioare, schingiuiți, torturați în fel și chip sau  sfârtecați de câinii paznicilor. Nu mai vorbim de tot felul de boli infecțioase care se răspândeau extrem de repede. Vă dați seama ce imagini de coșmar am avut??? Numai Dumnezeu ne-a ținut în viață pe mine și pe cele două surori ale mele!Își amintește cu groază și amărăciune  tanti Rica.

Între timp, comunitatea evreiască din America, știind de grozăviile la care sunt supuși conaționalii lor în țările ocupate de naziști, a identificat supraviețuitorii pogromului și au depus acte pentru a fi  duși în Israel. Dacă celelalte țări aflate sub ocupația nazistă, au cerut bani pentru răscumpărarea evreilor, nu același lucru s-a întâmplat cu România, și asta recunoaște și interlocutoarea noastră.

gethumb.details.php_1 ,, Au turnat peste morți smoală încinsă și var!”

Rica ne povestește cum i-a fost distrusă casa și că a trăit mult timp din mila oamenilor. ,, Tatăl meu era ținut în continuare în lagăr. Dar atunci nu știam nimic. Nici de el, nici de mama noastră nici de frații noștri. (…) După două luni  de la Duminica Neagră, au adus pe mama și pe frații mei, morți și ne-au spus ca să-i îngropăm, altfel le va da foc. Cu ce să-i îngropăm? Eram niște copii! Ne-am dus  la cimitir, unde le făcuse o groapă mare și i-au aruncat acolo din mașini, unul peste altul, ca pe niște câini. Au turnat peste ei smoală, nisip, var și după aceea pământ. Noi am țipat că unii mișcau și-i ardeau de vii. Atunci au venit nemții și ne-au amenințat că dacă  mai comentăm ceva ne vor împușca pe toți. Era vai de capul nostru, amărâte și disperate. Atunci o mătușă a noastră ne-a luat la ea acasă, însă și ea a fost dusă împreună cu soțul, fratele tatei, și copii lor, iar casa le-a fost dărâmată. Mai târziu, cineva, un om căruia i-a fost milă de noi, ne-a dat o casă, fără să ne ceară nimic în schimb. Acolo am stat până a venit tatăl nostru din lagăr. Nu l-am mai recunoscut, pentru că slăbise foarte mult. Însă știam că o să vină și am presupus că e el atunci când a ajuns.”

Surprinzător, Rica vorbește corect românește cu ușor accent moldovenesc  și ne-a spus că a învățat să scrie și să citească, nu la școlile de stat ci la ,,sinagogi și  case particulare”, 3-4 clase.

,, Iașiul a fost recunoscut ca fiind cel mai mare holocaust din România”, își mai amintește zswRica despre locurile natale.,, Tatăl nostru a stat foarte puțin cu noi și a fost dus în alt lagăr. Iar am rămas singure, dar de această dată aveam un acoperiș deasupra capului. Surorile mele ajunseseră la capătul răbdărilor și își doreau moartea. Voiau să ne aruncăm împreună, în fața trenului. Dar, cea mijlocie a fost mai puternică și a spus că eu nu am nicio vină, și că, pentru mine trebuie să trăiască și ele.(…) Noaptea când mă pun în pat, revăd totul prin ce am trecut. Îmi aduc aminte când, am ajuns la Chestura Poliției din Iași, tatăl meu a vrut să mă ia cu el și m-a tras de mână, însă a venit un neamț și m-a lovit cu patul puștii  ca să nu fiu cu tata. Sora mea, săraca, cea mijlocie, a primit câteva răngi pe spate, de i l-au rupt în două. Așa a suferit până când a murit, în urmă cu câțiva ani. Mătușa mea, cea care ne-a luat la ea, a fost lovită în cap cu ranga, i-au scos un ochi, dar a rămas și surdă. Bunica noastră a murit de supărare  pe un scaun în fața casei. Nu a mâncat, nu a băut apă, nu a mai vorbit cu nimeni. Așa durere mare a avut în sufletul ei că și-a așteptat moartea în tăcere. Nu știu cum sau cine le băgase în cap că noi , evreii, dorim o altă orânduire în rândul creștinilor. Am trăit o tragedie cum nu se poate povesti în cuvinte! Nici în mormânt nu am s-o uit! Am avut o viață de copil chinuită și eu, dar și surorile mele. Unul din frații mei este îngropat în Podul Iloaiei, cu unchii și verii mei. Mama mea și celălalt  frate, la Iași.

Știu că eforturile susținute ale evreilor din toată lumea au făcut ca românii să se alieze cu rușii și să întoarcă armele împotriva nemților. Așa am scăpat și noi de persecuții odată cu eliberarea României, la 23 august 1944. Așa ne-am chinuit până în 1963 când am ajuns în Israel. Aici ni s-a dat casă, mobilier și tot ce ne era de folos pentru a începe o viață nouă.(…)” își încheie povestea vieții sale, printre suspine și cu lacrimi în ochi, Rifca Kaufman.

 Nepotul Ricăi, continuă povestea într-o țară ce se reinventează în fiecare zi

RIFKA FAMILYPovestea este continuată de Haim Stainberg, fiul sorei mijlocii, născut, de asemenea la Iași, în urmă cu 67 de ani. Locuiește la două străzi de mătușa sa, în orașul Haifa, al treilea ca mărime din Israel. Haim este un prosper om de afaceri,  este erou  al Statului Israel, deoarece în timpul unei misiuni aviatice a fost împușcat în picior. Și ca orice erou beneficiază de mai multe  facilități, conform legii israeliene. Este o persoană jovială, respectată de toți cunoscuții și cunoaște patru limbi străine: engleza, rusa, româna și, bineînțeles, cele două limbi oficiale ale statului Israel ebraica și araba.

,,Am emigrat în Israel în 1964 cu părinții, am început școala și în final am absolvit  școală de aviație. Am fost în aviația israeliană, am făcut trei ani de armată, așa cum fac toți tinerii noștri după absolvirea liceului. Trebuie să menționez că fetele fac doar doi ani și că au salariu foarte bun pe perioada școlii. Am stat o perioadă în Statele Unite cu afaceri, m-am întors tot pentru afaceri, dar mai ales pentru că mama mea a murit. În momentul în care am ajuns aici, în 1963- 1964, viața noastră s-a schimbat complet. Am fost primiți de statul nostru cu brațele deschise, ne-a ajutat ca pe oricare nou emigrant: case, mâncare, locuri de muncă. Zi de zi, viața noastră este mai prosperă, chiar dacă războiul la granița cu Egiptul pe Fâșia Gaza continuă, pe noi nu ne afectează. Guvernul nostru este foarte pregătit. Avem miniștri devotați și profesioniști în domeniile pe care le conduc. Avem o armată extrem de puternică care știe ce are de făcut.

 Revenind la calvarul trăit de rudele și prietenii noștri în România anilor 1941-1944, acest holocaust de la Iași, a fost recunoscut ca cea mai mare crimă asupra evreilor, din acest motiv, toți cei care au supraviețuit primesc astăzi o pensie de la statul Izraelian, recompense financiare primite din Germania. Este o organizație care a negociat cu statul Român ca să fie despăgubiți toți cei cărora li s-au confiscat averile, sau urmașilor lor. Holocaustul este recunoscut prin lege. În privința asta România a s-a comportat corespunzător. Mătușa mea a primit consultanță psihologică, medicamente gratis, are o viață liniștită, ca de altfel toți cei care au trecut prin acele coșmaruri. Poate fi îngrijită 24 de ore de cineva plătit de stat. Așa e în Israel! Suntem respectați și protejați de statul nostru”, a ținut să precizeze Haim, nepotul Ricăi.

Israelienii-iubiți de Dumnezeu dar și greu încercați

Pe 14 mai 1948, statul modern Israel și-a declarat independența după aproape două mii de ani de când evreii au fost împrăștiați în jurul bazinului mediteraneean de către Imperiul Roman.

Potrivit istoricilor, începând cu secolul XIX, mișcarea sionistă din toată lumea a militat pentru recrearea unui nou stat al poporului evreu, însă, independența Israelului a fost marcată de o masiva imigrație a evreilor, de conflictul cu palestinienii și de războaiele cu statele arabe vecine.

 Începând cu 1970, Statele Unite ale Americii a fost principalul aliat al Statului Israel, iar în 1979, au fost încheiate tratate de pace cu Egiptul și în 1994 cu Iordania. În 1992 s-a încheiat un acord la Oslo între Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei, care reprezintă o bună parte a arabilor palestinieni. Între timp procesul de pace între Israel și palestinieni a ajuns la un impas prelungit. Aproape 42% din evreii din lume trăiesc astăzi în Israel.

Israelul modern este aproximativ situat pe locul regatelor evreiești din antichitate, locuri care sunt locul de naștere al iudaismului, al creștinătății și conține locuri sfinte pentru toate religiile monoteiste principale din lume. Evreii au fost alungați din aceste teritorii în special de romani de-a lungul secolelor de conflict, deși unii evrei au rămas. În Evul Mediu, zona a fost unul din principalele locuri ale conflictului dintre creștinătate și islam.

În perioada modernă, persecuțiile din Europa au condus la crearea mișcării sioniste, care a câștigat sprijin internațional pentru a înființa un nou stat majoritar evreu.

Potrivit istoricilor, milioane de evrei au părăsit Europa în ultima parte a secolului XIX, în special către Statele Unite, dar o mică parte au plecat către Israel iar câțiva evrei au început să ia în considerare posibilitatea reinstaurării unei națiuni independente. În 1870, a fost fondată școala agricolă Mikveh Israel (ro:Speranța lui Israel) lângă Jaffa de Alianța Israelită Universală. Prima asezare modernă a evreilor în Palestina, Petah Tikva, a fost fondată în 1878, urmată de Rishon LeZion (1882). Alte așezări au fost fondate de membri ai Miscărilor Bilu și Hovevei Zion (Iubirea Sionului). Acest lucru a făcut posibilă o reînviere a limbii ebraice. Sionismul atrăgea evrei de toate tipurile: religiosi, seculari, naționaliști și socialiști. În istoria sionistă, diferitele valuri de așezări evreiești sunt cunoscute ca „aliyah”. Pe parcursul primului aliyas, între 1882 si 1903, aproximativ 35.000 de evrei s-au mutat în Palestina.

( Va urma în numărul viitor un material despre istoria statului Israel)

Mai  multe amănunte într-un interviu realizat în exclusivitate pentru VGtv Regional de Georgiana și Viorel Raicu, http://www.vgtvregional.ro

Reclame