44588-xlPutem înțelege ca mereu a existat ființa fără gândire dar nu și gândire fără ființă, asta ar însemna somnul etern, fratele morții veșnice. Ceea ce observam de ceva vreme este diferența dintre gândire și ființa asa cum rezulta și din autopsia ființei celei mai reale făcută de Eminescu: „ E apus de zeitate și-asfințire de idei”.

Analiza ciclului electoral de putere politica donata de turma prin vot, ne arată ce ușor se pot crea monștrii unei gândiri capabile de distrugerea tuturor valorilor existente la un moment dat. Asa se face ca trăim acum într-o lume cinică și necompetitivă în care primează conspirația ateistă a idioților de stânga, corupția, violenta, antidemocrația, respectiv o noua revoluție „culturală” și sexuală.

Omul nou specific acestui demers socio-politic se comporta ca un bolnav încorporat în coșmaruri ce vânează numai oameni iluștri cu o morala desăvârșită pentru a bloca accesul spre o reconstrucție reală a țării. Acest nou specimen uman, domină în planul politic cu privire la noi scheme ale luptei de clasa în materie de ură și dezbinare a maselor.

Astăzi clasa politica după ce a primit puterea populara se structurează în timp și spațiu și practică un joc între șamanism și formele moderne de manipulare politica. Dacă se întâmplă din lipsa de vigilența să pătrundă în structura și oameni impactați de bine, aceștia devin cu timpul inactivi și încep și ei să se dea în bărci. Tot ceea ce vedem și auzim în jurul nostru ne arata ca nimic nu mai rezista „exigentelor” ne gândirii, respectiv prostiei, nici minte, nici inteligență, nici limbă, nici cultură, nici religie. Numai un geniu ca Eminescu ne-ar fi putut explica cauza acestui timp în care colcăie toate epidemiile ce pun în pericol existenta noastră.

gh-duduiala
Gheorghe Duduială

Pentru cei ce guvernează acum nu există nici timp, nici spațiu și nici moarte, ei se lupta doar pentru aș păstra bogățiile sperând că așa pot deveni nemuritori.

Filozofic vorbind, am putea spune că se considera ca cei din Luceafărul lui Eminescu unde Demiurgul îi amintește lui Hyperion: „Noi nu avem nici timp, nici loc, și nu cunoaștem moartea”.

În acest context, revin și eu la eterna întrebare: De unde vine lumea este donație sau creație sacră și încotro se îndreaptă, spre pieire în pericol generat de ea însăși?

Gheorghe Duduiala

Reclame