Gheorghe Duduială
Gheorghe Duduială

După secole de progres și civilizație, omul de rând modern încă mai are și azi prejudecăți care decurg din credința veche, păgână, credința în spirite rele și bune, în farmece și vrăji sau practici de magie.

Toate astea sunt încă reale pentru multa lume tocmai pentru ca nici pana azi nu se știe adevărul cu privire la originea vieții pe pământ. Acest mister care învăluie jocul dintre viață și moarte este singurul mijloc de a face mai ușor de îndurat aceasta trecere prin viața, pe care anticii o considerau atât de grea. După părerea mea nici un tip de pedagogie școlară din câți au existat nu au reușit să dezvolte o viziune intelectuală la generații planetare noi, care sa poată stimula ordinea socială prin gândire pozitivă, în spiritul sacru al lumii.

Din perspectiva istorică a religiilor, aceștia nu și-au păstrat acuratețea mai mult de o jumătate de secol, după care rând pe rând au devenit filosofi. Pericolele care amenință astăzi însăși viața pe pământ presupun o solidaritate umana planetara a tuturor forțelor de bine din lume. Numai o gândire limpede a unor capacități de geniu ar mai putea trezi înțelegerea necesității valorilor etice, cultural-creștine si filosofice de baza pe care se întemeiază o societate dreapta. Nu vreau să spun vorbe mari, dar a ne interesa de ce trăim și cum trăim, nu este o pasiune la fel de întâmplătoare ca și colecționarea de timbre. La noi totul pare o iluzie durabilă, oamenii negăsind explicații la fenomenele înspăimântătoare generate de cele mai multe ori chiar de semeni de ai noștri, se mulțumesc să creadă că România s-ar afla veșnic sub blestemul zeilor.

Aceste superstiții si credințe păgâne în puteri supranaturale, nu mai pot fi îngăduite, noțiunea este singura forța care ne aduce cu picioarele pe pământ și ne ajută să recăpătăm puțin cate puțin conștiința lucrurilor care ne înconjoară. Eu cred ca adevărata cauza a lipsei de viziune, de idei si de acțiune benefica o reprezintă ideea exprimata în sec. 5-6 i.e.n. de către filosoful grec Heraclit, care poate părea înspăimântătoare și fascinantă totodată.

Preocupat de schimbările din natura, el afirma ca atât binele cat si răul au locul lor în întreg, si chiar daca noi oamenii nu gândim toți la fel si nu avem aceeași înțelepciune, ar exista totuși în univers o înțelepciune a lumii care conduce toate evenimentele percepute de oameni. Referitor la starea de spirit a lumii, el afirma ca din populația planetei sunt totdeauna mai mulți cei care dorm decât cei treji. Cei care dorm, prin absența lor din viața activă sunt folosiți în declanșarea acțiunilor devastatoare ale energiilor negative din univers.

Aceasta idee de somn cu sens metaforic, o găsim ca laitmotiv și în imnul nostru național cât și în strigătul de disperare al celor care protestează azi în stradă împotriva abuzurilor actualei puteri politice strigând în cor: “România trezește-te!”.

Gh Duduială Poate aceasta este singura realitate plauzibila care din păcate face ca multe regiuni ale lumii sa fie amenințate de false ideologii precum: rasismul, naționalismul, războaiele civile si religioase si de alte forme, de fanatism și dictatura. Lumea a avut si va avea farmecul ei, dar eu sunt de părere ca numai prin intermediul educației si culturii, prin naționalitate și libertate ca mijloc de formare a unor generații noi, in spirit umanist se poate impune respectul fata de demnitatea umana și se pot influenta si celelalte forte politice care lupta pentru pace, democrație, libertate, noțiuni ecologice și dreptul la securitate.

GHEORGHE DUDUIALA.

Reclame