PictoritaCea mai frumoasă exprimare a gândurilor omului este arta. Arta este, în esență, cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru, se poate spune, totuși, că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și a unui set de valori ce determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca  formă de cunoaștere (cunoașterea artistică).

Arta capătă contur prin artist, iar artistul personalitate prin artă. De la primele forme de arta menirea artistului a fost aceea de a se face util semenilor creând pentru ei ceva frumos care să le încante sufletul sau să le explice ceva, să le fie de folos în viață, să înfrunte problemele mai ușor. Oamenii de rând lipsiți de talent artistic au apreciat atât creațiile cât și creatorul. Ei au realizat că în străfundurile artei există ceva deosebit ce trebuie cercetat îndelung și înteles. Talentul micilor artiști este unul nativ, aceștia făcându-se observați încă de la vârste fragede.

Luciana-Maria Ghinea, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Ion Minulescu” din Slatina, poate fi considerată un artist în devenire, având ca sursă de inspirație operele lui Leonardo da Vinci, pe care îl consideră „modelul său în domeniul artei”.Pictură Luciana2

Într-un scurt interviu acordat revistei noastre, aceasta ne-a declarat că momentul în care și-a dat seama că are o înclinație către desen a fost atunci când a obținut locul I pe județ la concursul ”Spiru Vergulescu”, la care, inițial, nu voia să participe. Artista ține să precizez faptul că: „eram la grădiniță, aveam 6 ani. Educatoarea mea a fost cea care a descoperit că  am talent, iar acest concurs a fost o confirmare pentru mine‘‘.

General vorbind, artistul este acea persoană care prin creeaţiile sale reuşeşte să transmită emoţiile şi sentimentele sale publicului privitor. Pentru a te raporta la termenul de ”artist complet” este nevoie accederea la mai multe emisfere ale cunoașterii în domenii cât mai variate, care să ajute la dezvoltarea artistului atât ca individ, cât și asupra percepțiilor personale. Pe lângă desen, Luciana mai este pasionată de dansul sportiv și make-up, pasiuni ce, după cum spune tânăra, o vor ajuta să se dezvolte în cariera de artist pe care și-o dorește. Tânăra artistă își propune ca după terminarea liceului să urmeze cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism, însă desenatul va rămâne o pasiune. „Doresc să profesez în acest domeniu și în același timp va rămâne și o pasiune”.

La un desen lucrează mai multe zile, aproximativ 6 ore/zi, în funcție de complexitatea operei, precum și de instrumentul folosit: creion sau acuarelă. „Sunt o fire perfecționistă, deci stau mult atunci când lucrez. Îmi place foarte mult să desenez portrete și prefer desenul în creion: alb-negru, dar am și de desene colorate” a spus Luciana-Maria Ghinea.

pictura LucianaLuciana nu folosește unelte profesionale, deoarece consideră că „un artist adevărat poate obține diferite intensități ale creionului și poate combina culorile pentru a obține nuanțe diferite”. Din acest hobby, eleva obține o sursă de venit, ca urmare a solicitărilor numeroase de tablouri și portrete. La început nu s-a gândit la a-și vinde tablourile, însă pe parcurs, oamenii au devenit interesați să îi cumpere operele. Luciana ne-a dezvăluit cum a început să își vândă lucrările: „Pur și simplu oamenii mi-au văzut desenele de la concursuri pe rețelele de socializare și le-a plăcut, iar apoi m-au întrebat dacă realizez desene pe comandă sau tablouri”.

A participat la mai multe concursuri și niciodată nu s-a întors acasă cu mâna goală. A acumulat până acum 40 de diplome, care certifică obținerea de premii importante. „În ultimii 3 ani am obținut locul I la concursul „Eugen Ionescu” Slatina, iar în alți doi an am obținut locul II. Anul acesta am obținut locul II pe țară, la un concurs național. Continui ceea ce fac pentru că am rezultatele remarcabile de fiecare dată” a spus tânăra.

Luciana ține să menționeze că datorează întregul său respect parinților care au susținut-o, încurajat-o și ajutat-o să-și dezvolte pasiunea, considerând că suportul celor apropiați este elementar pentru acest lucru.

Spre final, Luciana ne ”creionează” în linii mari arta ce pentru ea reprezintă: „ceea ce nu putem exprima în cuvinte. Desenul înseamnă „punerea unei linii în jurul unei, înseamnă să desenezi în cuvinte. Prin desen, tot ceea ce îți poți imagina este real, uneori chiar confunzi realul cu ficționalul, alteori creezi o „graniță” între ele și le prezinți ca fiind total diferite”.

Luciana a oferit un sfat cititorilor noștri care sunt la început de drum sau nu au resurse necesare pentru a-și dezvolta talentul: „Niciun obstacol material nu poate împiedica o dorința spirituală așa de mare. Cu talent te naști,  iar dacă exersezi, progresezi. Ai nevoie doar de o foaie de hârtie, un creion și multă inspirație”.
Ionuț Andrei Cocârlău

Reclame