penitenciar ocnele mariSalinele de la Ocnele Mari au fost folosite încă din Evul Mediu drept închisori domnești şi destinate pedepsirii condamnaţilor de drept comun, obligaţi să lucreze în salinele din apropiere. Organizarea modernă a închisorii de la Ocnele Mari este realizată prin decretul de înfiinţare şi regulamentul de funcţionare al penitenciarelor din anul 1874 şi prin aplicarea legii Institutelor de Prevenţie din anul 1926. In anul 1964 , datorită alunecărilor de teren care îi ameninţau perimetrul, a fost evacuat.

În perioada 1940-1942, în localul penitenciarului a funcţionat şi Institutul de reeducare a minorilor, evacuat de la Gherla şi transferat, mai apoi, la Slatina. Clădirea propriu-zisă a penitenciarului avea două aripi, cu parter şi etaj, cu un total de 12 camere cu dimensiunea de 6×8 fiecare fiind amplasate câte trei pe nivel.

20109580-1-500_500 Ferestrele camerelor dădeau spre curţi interioare, iar încălzirea în timpul iernii se făcea cu sobe cu lemne. În perioada 1948-1950, penitenciarul de la Ocnele Mari devine o unitate de exterminare, prin înfometare, tortură , lipsa asistenţei medicale.

La Ocnele Mari şi-au găsit sfârşitul membri ai elitei culturale şi politice a ţării: Gheorghe Grama, istoric cu studii la Roma, omorât în bătaie în cursul acţiunii de reeducare, Nicolae Andrei, fost

Vasile Militaru

senator PNT, Niculescu Malu, fruntaş PSD, Emil Ottulescu, celebru avocat bucureştean, mort după 6 luni de febră continuă. Petre Pandrea, închis la Ocnele Mari între decembrie 1948 şi martie 1952, arăta că regimul alimentar era precar, asistenţa medicală aproape inexistentă. Între 1950 şi 1953, penitenciarul Ocnele Mari a devenit unitate productivă, cu indicativul UM (Unitate de Muncă) nr. 4 Ocnele Mari, specializată în prelucrarea lemnului. În anul 1955, în penitenciar a fost înfiinţată iarăşi o unitate productivă, având ca obiect tot prelucrarea lemnului, în scopul „reabilitării prin muncă a deţinuţilor”.

Penitenciarul a fost în dese rânduri suprapopulat. La 1 aprilie 1954, UM nr. 4 Ocnele Mari avea un efectiv de 500 de internaţi contrarevoluţionari, împărţiţi pe categorii: legionari – 279, PNŢ-işti – 38, PNL-işti – 16, PSDI -işti – 17, SSI-işti (foste cadre ale Ministerului de Interne) – 98. Între 1953-1954 nu s-a practicat un regim de teroare şi nici de înfometare. Penitenciarul de la Ocnele Mari a cunoscut şi o altă formă de „reeducare”, decât cea prin muncă, şi anume, aceea de tip Piteşti.

O echipă formată din foşti studenţi care trecuseră prin „reeducarea” de la Piteşti, Petre Tuteacondusă de Zoican Dumitru, a fost adusă aici pentru a repeta „demascările”. Au trecut prin aceste chinuri filosoful Petre Ţuţea, Mihail Manoilescu – fost ministru de externe al României, semnatar al Dictatului de la Viena, Virgil Solomon – secretar general adjunct al PNT, Ion Victor Vojen – redactor al revistei „Axa”, ziar al intelectualilor legionari. Între 1956-1957 penitenciarul avea să primească deţinuţi care aparţinuseră diferitelor structuri ale MAI. La sfârşitul anilor 50 a avut loc schimbarea profilului penitenciarului, acesta devenind colonie de minori. Penitenciarul de la Ocnele Mari era unul de tranzit, de „până la judecată”, în care cei arestaţi urmau a fi judecaţi. Penitenciarul de la Ocnele Mari, situat în zona Ocniţa, a dispărut odatã cu surparea salinei. Acesta a reprezentat pânã în anul 1948 unul dintre centrele în care, alături de deţinuţi de drept comun, au fost încarcerați şi membri ai Partidului Comunist din România, printre care şi Gheorghe Gheorghiu- Dej.

ocne comemorareDupã instaurarea regimului comunist, penitenciarul a devenit unul dintre cele mai importante lagăre de concentrare a luptătorilor din Mişcarea Naţională de Rezistentă Anticomunistă. Unul dintre cele mai semnificative figuri intelectuale încarcerate la Ocnele Mari a fost şi gânditorul Petre Ţuţea. De numele acestuia se leagă unul dintre puţinele evenimente fericite din istoria puşcăriei, şi anume încetarea procesului de reeducare, ca urmare a protestului înaintat de Ţuţea directorului penitenciarului, prin care ameninţă cu sinuciderea în masă a tuturor deţinutilor politici. Evenimentul se petrecea prin anul 1958, când conducerea de stat a luat hotarârea de a înfiinţa un centru de reeducare pentru minori (cunoscut ca şcoală de corecţie), dar scopul fiind acoperirea detenţiei politice care exista în continuare însă sub denumirea de „drept comun”.

La Ocnele Mari si-au gasit sfarsitul o serie de figuri însemnate ale intelectualităţii româneşti, printre care şi poetul Vasile Militaru şi oameni simplii, legaţi de idealul luptei anticomuniste, îngropati ca anonimi în cimitirul Bozeasca. Penitenciarul rãmâne în istoria României drept unul dintre cele mai dure centre de detenţie, unde condiţiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihică şi fizică a deţinutului. În prezent, în apropierea locului unde se afla penitenciarul, s-a amenajat un părculeţ unde se găsesc: un Monument al Eroilor Anticomunişti, o uşă de celulă care a rămas în urma penitenciarului, precum şi o placă comemorativă. La începutul lunii iulie, are loc Memorialul “Vasile Militaru”, ocazie cu care se cinsteşte memoria poetului – erou care a murit în penitenciarul Ocnele Mari. Au loc o serie de activităţi specifice acestui tip de eveniment: ceremonie religioasă, depuneri de coroane, simpozion, discursuri, momente muzicale şi coregrafice, precum şi un concurs de creaţie şi recitare poetică.

( Va urma)

Cu mulțumiri Centrului de Informare Turistică Ocnele Mari!

Georgiana Raicu

Reclame