_Patriarh_Miron-Cristea_Anul acesta sărbătorim centenarul Marii Uniri, moment cu totul special, căci în urmă cu un secol reușind frumoase dar dificile victorii pe câmpurile de luptă ale Marelui Război, românii din cele trei țări s-au unit într-un singur stat, național, unitar și indivizibil.

Deși România a intrat oficial în război în 1916, românii din zonele ocupate de inamic luptaseră încă din 1914, deci erau sătui și obosiți de război. Putem spune fără să greșim că poporul român a luptat și a suferit cel mai mult în acest război, mai mult decât alte popoare. De accea și Dumnezeu a lucrat de așa natură încât, pe plan național și internațional, situația politică să fie favorabilă unei uniri a Țărilor Române într-un singur stat. Biserica și-a adus contribuția atât în plan spiritual, cât și în plan uman prin participarea efectivă a preoților pe câmpul de luptă. Actul de la 1 decembrie 1918 a fost, deci, posibil și cu aportul Bisericii Ortodoxe Române. În perioada 1916-1918 au fost mobilizați peste 300 de preoți ca și confesori militari, însoțind trupele pe câmpul de luptă, iar în Transilvania, 150 de preoți au fost arestați de către autoritățile maghiare, iarpreoti luati prizioneri.jpg alți 200 de preoți au fost exilați în județul Șopron (vestul extrem al Ungariei) timp de doi ani, trăind în condiții inumane.

În a doua parte a anului 1918 s-a constituit la Arad „Consiliul Național Român Central(C.N.R.C.), instituție în care rolul central a fost ocupat de marele patriot român Vasile Goldiș. Sucursale ale acestui Consiliu Național s-au înființat peste tot în zona Ardealului, acestea fiind conduse de către preoți români și învățători ai Școlilor Confesionale.

Având încredințarea C.N.R.C. ,viitorul Mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan, merge la Iași ca să ia legătura cu Regele Ferdinand I și cu Guvernul român refugiat acolo.

În urmă cu un secol, pe câmpia de la Alba Iulia erau prezenți peste 100.000 de români pentru a lua parte la proclamarea Marii Uniri. Manifestările au început în ziua de duminică, 1 decembrie 1918, la ora 07′00 dimineața, cu oficierea Sfintei Liturghii pentru că românii se uneau în primul rând spiritual, iar mai apoi în scripte. În fruntea lor se aflau ierarhii ortodocși și greco-catolici, profesori de Teologie, protoierei și preoți de mir. S-a hotărât unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. S-a stabilit o comisie care să aducă Actul Unirii la București pentru a fi înaintat Guvernului de atunci și Regelui Ferdinand I, act care să consfințească dorința de veacuri a românilor din cele trei provincii. Așa s-a înfăptuit România Mare, Stat unitar, indivizibil și independent numit de copilul din Lancrăm „România dodoloață”.

preoti pe frontCele două Biserici transilvănene, Ortodoxă şi Greco-Catolică, dincolo de neînţelegerile dintre ele, au sprijinit semnificativ cauza naţională a românilor. Revistele ortodoxe „Telegraful Român“, „Foaia diecezană“ din Sibiu, „Lumina“ din Caransebeş, „Biserica şi Şcoala“ din Arad, şi publicațiile unite „Unirea“ şi „Cultura creştină“ din Blaj, „Sionul românesc“ şi „Foaia oficioasă“ din Lugoj, „Vestitorul“ din Oradea, au fost adevărate tribune de popularizare a informaţiilor, apelurilor şi circularelor venite din partea forurilor naţionale şi bisericeşti pentru realizarea unirii naţionale a românilor din cele trei provincii.

Preoţii români transilvăneni de ambele confesiuni, împreună cu ierarhii lor, s-au aflat alături de păstoriţii lor. Ierarhii români ortodocşi Ioan I. Papp al Aradului şi dr. Elie Miron Cristea al Caransebeşului şi cei greco-catolici, dr. Demetriu Radu al Oradiei, dr. Valeriu Traian Frenţiu al Lugojului şi dr. Iuliu Hossu al Gherlei, şi-au exprimat în scris adeziunea la C.N.R.C. În continuarea adeziunii lor, recunoşteau Marele Consiliu Naţional Român Central ca reprezentant şi conducător politic al naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, exprimându-şi sprijinul pentru întruparea aspiraţiilor naţionale.

Pe lângă toate acestea sunt notabile și de reținut cazurile unor preoți, teologi și seminariști ortodocși români care au participat în luptele Marelui Război ca fiind mobilizați în conformitate cu stagiul militar efectuat în unitățile de care aparțineau ori ca voluntari.
Unii dintre aceștia proveneau din județele Romanați, Olt și Vâlcea.

1) Preotul Andreescu A. Ioan (1899-1984): S-a născut la 23.10.1899 în orașul Slatina. În anul 1915 intră la Seminarul teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, dar își amână până în 1919 susținerea examenului de absolvire deoarece participă ca voluntar alături de colegii săi la luptele purtate de Armate Română între 1916-1918. În anul 1923 a fost hirotonit preot.

2) Preotul Băldescu I. Ioan (1886-1952): S-a născut în comuna Mihăeștii de Sus. În 1908 este hirotonit preot pe seama parohiei Seaca, jud.Olt. Intră în politică și devine membru activ al PNL, ocupând mai multe funcții (senator în 1923). Ca protoiereu de Teleorman (în 1917) a mediat cu mult tact și simț de răspundere între ocupanții germani și bulgari și populația civilă.

3) Preotul Căpățâneanu Ilie (1892-1986): Originar din comuna Spineni, urmează cursurile Școlii Normale Slatina, iar în timpul războiului este mobilizat ca ofițer de rezervă, fiind decorat cu „Crucea Comemorativă 1916-1918”, cu baretele bătăliilor la care a participat, și „Coroana României” în grad de ofițer pentru vitejia de pe câmpul de luptă. Tatăl său, preotul Ghe. Căpățâneanu, a fost luat prizonier și a murit torturat de către germani în timpul ocupației din 1917-1918. Licențiat în Teologie în 1919, este preoțit și numit confesor al Garnizoanei Slatina (în 1931).

4) Preotul Georgescu Ion (1894-1972): Vâlcean la origini se înscrie la mai multe Seminarii Teologice din Râmnicu-Vâlcea, Mânăstirea Neamț și București, peregrinări cauzate de război. În ziua de 13 octombrie 1916 seminaristul Ion Georgescu este mobilizat în Compania 1 Sanitară a Diviziei III, activând apoi la mai multe spitale militare. Din 4 iunie 1917 devine sanitar de companie la Divizia I, unde în mod eroic salvează de la moarte numeroși oșteni în timpul marilor bătălii din august 1917. Este decorat cu numeroase distincții pentru făurirea României Mari, iar după căsătoria din 1920 este hirotonit preot pe seama parohiei Văleni-Olt de către Miron Cristea, viitorul Patriarh al României.

5) Preotul Lăstun Emilian (1897-1985): A fost casier al Băncii „Ajutorul” din Râmnicu-Vâlcea, constituită la inițiativa preotului Ion Marina, viitorul Patriarh Justinian. Între 1917-1919 participă la campania pentru făurirea României Mari, fiind gradat sublocotenent în Regimentul 42 Infanterie. După război este hirotonit preot pe seama bisericii „Sfântul Nicoale” din Râmnicu-Vâlcea și intră în politică ca membru activ al PNȚ (după modelul viitorului Patriarh Justinian, mentorului său).

6) Preotul Nicolescu Constantin (1894-1977): Licențiat în Teologie și ajunge profesor la „Școala pentru Învățătura Poporului” din București. În 1916 este hirotonit preot în Drăgănești și tot în acest an ajunge sublocotenent în Regimentul 19 Dorobanți din Caracal. În timpul războiului strânge îmbrăcăminte pentru soldați și îngrijește de familiile nevoiașe, repară biserica pe care o păstorea și Școala Primară Nr.2 din Drăgănești care fuseseră distruse de ocupantul german.

7) Preotul Popescu Gheorghe (1893-1982): Ca elev al Seminarului Teologic din Râmnicu-Vâlcea, alături de colegii săi, participă în 1916 la campaniile militare din Muntenia. Este mobilizat în Compania II Sanitară din București, iar apoi pe frontul din Moldova la Ambulanța II Sanitară a Diviziei XII. Aici îngrijește răniții sosiți de pe front și este îngrozit de episoadele trăite, fapt care îl face să se înscrie la Școala Militară de Ofițeri de Rezervă din Botoșani, de unde în mai 1918 iese sublocotenent, fiind demobilizat din cauza armistițiului încheiat. În anul următor este preoțit pe seama bisericii Cremenari, dar nu după mult timp se transferă la Mijlocu -Olt.

8) Preotul Popescu Ilie (1896-?): S-a născut în comuna Rotunda din Romanați. Fiind seminarist a participat la războiul de reîntregire a neamului, fiind distins cu „Crucea Comemorativă 1916-1918”, pentru fapte de eroism la Mărășești. După lăsarea la vatră, în primăvara lui 1918, ca absolvent de școală normală, a fost învățător în comunele romanațene Vădăstrița, Obârșia și Celei. Avându-l ca mentor pe mareșalul Alexandru Averescu, face parte din Partidul Poporului, iar apoi din Partidul Naționalist condus de Octavian Goga. În 1921 este hirotonit preot pe seama parohiei Rotunda I, iar mai târziu se transferă la parohia Puțuri II Dolj – Raionul Caracal.

Preoții români au fost la datorie pe toate câmpurile de luptă cu armele în mâini, fie că erau de foc ori spirituale. Pe cei vii îi întăreau în credință și-i îmbărbătau, se îngrijeau de cei răniți și bolnavi, iar pe cei adormiți îi îngropau creștinește rugându-se Bunului Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor și odihna veșnică.

Prin arma cuvântului și cu harul Sfântului Duh se întărea nădejdea în victoria finală. Toți urmăreau același țel: să trăiască liberi într-un singur stat indivizibil (România Mare)!

Și visul s-a împlinit pentru toți românii, de aceea parafrazându-l pe mareșalul Antonescu, putem și noi astăzi afirma cu mândrie: „Trăiască România Mare!”

Prof. Mihai Nuță

Reclame