DSC_0056.JPGPrimarul orașului Ocnele Mari, Mihai Pătru, a demarat o serie de investiții în această primăvară menite să creeze un plus valoare orașului  stațiune și mai ales să creeze un confort sporit turiștilor care vin la cele două ștranduri cu apă sărată din oraș și din cartierul Ocnița.
Tânăr și ambițios, Mihai Pătru este  convins că își va respecta toate promisiunile făcute în campania electorală, astfel ca  orașul Ocnele Mari să redevină stațiunea turistică din Vâlcea, unde vor venii cei mai mulți turiști, căutând atât beneficiile sării din cele două ștranduri dar și salina și aerul curat  din această frumoasă zonă de munte.
Primarul liberal este conștient de faptul că oricât de miraculoase ar fi apele din Ocnele Centru informare turistica Ocnele MariMari, nimeni nu-i va trece pragul dacă infrastructura nu va fi reabilitată complet și odată cu ea toate dotările de care au nevoie turiștii.

 Parcul de Aventură, operațional anul viitor

Anul trecut, spune primarul, a fost concesionată o suprafață de 24.800 ha de pădure unei firme care dorește să construiască un Parc de Aventură. Deja au fost începute lucrări de curățire a pădurii, iar investitorul promite că până la sfârșitul anului Parcul de Aventură va avea tooate dotările necesare, astfel încât în primăvara anului 2019 să fie operational.

Terenul este concesionat pe o perioadă de 49 de ani. „O asemenea investiţie ar atrage un număr mare de turişti la Ocnele Mari. Trebuie să găsim soluţii pentru a avea turişti tot timpul anului, nu numai pe perioada verii. Am mari speranţe în acest proiect şi sunt convins că după ce parcul va fi amenajat va fi o adevarată atracţie turistică”, a declarat Mihai Pătru pentru VGtv Regional.biserica Ocnele Mari

O altă atracție turistică va fi  Biserica  cu hramul ,, Maica Domnului”, declarată monument istoric. Pentru că se afla într-o stare avansată de degradare, preoții parohi împreună cu primăria Ocnele Mari accesat fonduri europenea  pentru consolidarea și reabilitarea lăcașului de cult. Astfel că lucrările au început în ianuarie 2016 și vor fi finalizate la 30 septembrie 2019, potrivit proiectului reabilitări a început o lucrare foarte importantă pe care Mihai Pătru o promovează este reabilitarea Bisericii cu hramul ,, Maica Domnului”, declarată monument istoric, un proiect cu finanțare europeană  realizat de preotul paroh. Perioada de implementare a proiectului de restaurare este de 45 de luni, respectiv între 1 ianuarie, 2016 şi 30 septembrie, 2019.

În Muzeul Buridava există vestigii dMuzeu  Ocnele Marie peste 2.000 de ani

De asemenea, în Orașul Ocnele Mari există Muzeul Buridava, deschis publicului, unde pot fi văzute obiecte descoperite încă din epoca neolitică precum unelte din piatră ca topoare, vârfuri de lance, cuțite sau vase confecționate din lut ars, ceea ce demonstrează vechimea acestei așezări. Tot aici mai pot fi admirate monede din argint, vase din lut din perioada dacilor,descoperite de profesorul Gheorghe Moșteanu, pe la începutul anilor 1960, în grădină a sa din Cosota, diferite de cele din Valea Bradului, aflată peste deal. În urma cercetărilor  efectuate,  s-a descoperit  ruinele unei cetăți dacice vechi de peste 2000 de ani, denumită cetatea Buridava (în traducere cetatea burilor), menționată de istoricul grec Ptolemeu în scrierile sale.

În zona cetății Buridavei a fost descoperită o necropolă unde s-au găsit diferite obiecte cu valoare arheologică precum: ulcioare, cești și blide din lut ars și un mare depozit subteran de cereale, construit în tuful calcaros al dealului. Lângă aceste vestigii se află o fântână, despre care se spune, într-o legendă locală, că ar fi fost construită încă din ocnele-mari1timpuri îndepărtate și că prin conductele din olane arse de lut, s-ar fi alimentat așezările din aval. Legenda a fost în mare parte confirmată, deoarece s-au găsit o serie de canalizări din olane de lut ars, și chiar la peste 200 m există o ieșire de unde curge apa din fântână. Însăși fântâna are o construcție specială, prezentându-se de fapt ca un bazin colector subteran, destul de mare, care are o deschidere îngustă pentru a putea fi luată apa cu o ciutură cu cumpănă.

 Izvorul Tămăduirii prăznuit la Fântâna Buridava

Mihai Pătru, primarul orașului Ocnele Mari, a reabilitat peste 20 de fântâni publice, printre care și Fântâna Buridava. Cu ocazia prăznuirii sărbătorii Izvorul Tămăduirii, la această fântână a fost oficiată o slujbă de sfințire, la care au participat angajații primăriei însoțiți de primar, dar și locuitorii din zonă.

Mai multe amănunte la VGtV Regiona http://www.vgtvregional.cabanova.com

Redactor Georgiana Raicu, reporter Manuela Vărzaru, imag. Cristian Stochiță, editare și montaj, ing. Viorel Raicu

Reclame