prefect VâlceaFlorian Marin, prefectul județului Vâlcea a mediat o întâlnire între presa locală și purtătorii de cuvânt ai instituțiilor subordonate, respectiv, Jandarmerie, Pompieri si Poliție.

Întâlnirea s-a făcut la cererea jurnaliștilor care își doresc o comunicare clară și promptă din partea purtătorilor de cuvânt ai instituțiilor menționate. Unii jurnaliști au explicat prefectului, că deseori trebuie să facă apel la el pentru că purtătorii de cuvânt ba nu răspund la telefoane, ba dau informații eronate. În acest caz au dat exemplu un accident de circulație petrecut cu câteva zile în urmă când de la IPJ se prezenta o stare diferită total de cea de la ISU, cu privire la numărul morților și răniților.

Prefectul a cerut Alinei Teodorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, să  transmităPurtători cuv Vl informația imediat cum o primește și să revină cu completări ori de câte ori, informația se schimbă. ,, Nu este normal să aflăm despre un eveniment petrecut în județul nostru, de la televiziunile naționale! Surpriza neplăcută e când eu aflu de la dumneavoastră știrile. Iar acestea sunt contradictorii! Problema e că sunt instituții care verifică știrile, ca ele să ajungă la dumneavoastră clare și concise! Dar ce se întâmplă? Unii dintre dv dați știrile de la fața locului, alții ambiguu sau complet eronat. Astfel că citesc din presă ce mi se dă, sau ce nu mi se dă, care lasă loc de interpretare și poate că lucrurile stau undeva la mijloc. Rugămintea pe care o am la dumneavoastră (purtătorii de cuvânt- n.r.) să răspundeți la telefoane și să dați informația așa cum e ea, reală. Nu așa cum o percepeți dumneavoastră, ci așa cum vi se transmite de la locul respectiv, pentru că acolo aveți o echipă de cercetare la fața locului. Există o greșeală pe lanțul transmiterii informației de la locul faptei spre purtătorul de cuvânt. ” a punctat, printre altele, prefectul Florian Marin.

Jurnalisiti si purtători cuvant Petre Tănăsoaica, unul dintre jurnaliști, le-a luat apărarea purtătorilor de cuvânt, apreciind că dacă vor fi transmise toate informațiile, e posibil ca vinovatul să se ascundă și să își șteargă urmele, afirmând, în susținerea celor spuse, că a citit toate cărțile polițiste la viața lui.

Prefectul Florian Marin, fost șef al IPJ Vâlcea, l-a contrazis și i-a spus că una este informația și alta este cercetarea, explicându-i  ce înseamnă fiecare în parte.

La rândul său, Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, a ținut să expliceDSC_0180.JPGîntârzierea transmiterii informațiilor către presă. ,, În momentul în care eu am primit informația, ori de unde am primit-o, prima mea misiune este să o verific, pentru că nu-mi permit să o dau eronată. O verific și din dispecerat dar și de la colegii aflați la fața locului, după care redactez informația către presă, bineînțeles după ce am cerut aprobarea șefului IPJ.”a precizat aceasta, adăugând că totul durează 15 minute.

Florian Marin a întrebat-o cum se face, totuși, că în mai puține minute află știrile de la presa națională. Faptul că evenimentele sunt transmise târziu la Instituția Prefectului, întârzie și raportul său la instituțiile centrale. ,, Circuitul acesta al verificărilor duce la mari întârzieri. Toate echipajele de poliție care ajung la fața locului și ia la cunoștință despre evenimentul respectiv, raportează la dispeceratul instituției respective.” a mai adăugat prefectul.

În încheierea discuțiilor, prefectul a recomandat purtătorilor de cuvânt ai MAI să fie mai operative, să revină asupra subiectelor  și, dacă se poate, să introducă în grupul de pe Facebook și pe jurnaliști pentru a ști în timp real care sunt principalele evenimente petrecute în cursul unei zile.

Mai multe amănunte la VGtv Regional, www.vgtvregional.cabanova.com

Redactor Georgiana Raicu, op. imag. Editare și montaj ing Viorel Raicu

Anunțuri