DSC_0101Pictorul Vitalie Butescu, un basarabean prieten al slătinenilor, a expus, pe 7 martie, pe simezele Galeriei Artis din Slatina, o parte din lucrările sale, expoziție dedicată Zilei de 8 Martie.

Amfitrionul evenimentului, Laurențiu Guțică, directorul Muzeului Județean Olt, i-a pregătit, maestrului Vitalie, o surpriză muzicală.

Astfel că tânărul Alexandru Bîscoveanu din Slatina, laureat al Festivalului „Corabia de Aur” – Secţiunea Muzică Uşoară, în anul 2017, a susţinut un microrecital, la acest vernisaj de pictură numit special „Arpegii cromatice”, spre încântarea publicului.

Supriza a continuat cu maestrul Ion Crețeanu, directorul Ansamblului ,,Doina Oltului” din Slatina, care a interpretat o baladă basarabeană și una autohtonă. Momentul a fost atât de emoționat, încât i-au dat lacrimile pictorului Vitalie Butescu.

În deschiderea evenimentului,  Laurențiu Guțică a spus că Vidsc_0121.jpgtalie Butescu, este deja un prieten al oltenilor și vine de fiecare dată cu o expoziție specială ce l-a consacrat în lumea artelor plastice românești, iar de această dată, aduce în prim-plan peisajul de factură impresionistă. ,,Amprenta sa cromatică înseamnă esență și vitalitate compozițională.

Vitalie Butescu se apleacă cu venerație asupra spațiului citadin sau rural românesc, și nu numai, fiind fascinat de magia luminii, feeria naturii, simfonia valurilor mării, nostalgiile venețiene, totul sublimat în arpegii cromatice ce îți induc o stare de reverie în fața eternizării clipei, a memoriei. Tablourile sale au patină, personalitate și te fac să simți un artist ce își cunoaște rostul. Esențe, gânduri și stări de spirit ce te învață că rostul e dragoste, infinit, spovedanie, renaștere, firesc, primenire, chemare, trăinicie și frăție. (…)

Vitalie Butescu este pictorul român cu rădăcini basarabene, de pe malul Nistrului, din Ștefan Vodă, care are și va avea un destin artistic pe măsura caracterului său curat. Zborul său artistic trebuie remarcat, încurajat și susținut.

DSC_0098Expoziția „Arpegii cromatice” de la Slatina, circumscrisă de autor Programului Național „România Centenar. 1918-2018. Sărbătorim Împreună!” este una în care pledoaria  artistică este pusă sub semnul românismului, din care trebuie să desprindem mesajul concordiei, bucuriei de a exista împreună, întru consolidarea României eterne a spiritului. Dacă dorim să avem perenitate pe scena istoriei trebuie să avem vitalitate și caracter, să nu capotăm prin opțiuni eronate. Deasupra discordiei, ambițiilor și intrigilor este Țara și veșnicia sufletului românesc. Aici sau Acolo trebuie să ne regăsim întotdeauna, chiar dacă nu ne înțelegem de fiecare dată. (…) a mai  spus Laurențiu Guțică .

Maestrul Vitalie Butescu este de-a dreptul îndrăgostit de Slatina. „Am venit la Slatina pentru o primăvară frumoasă și după cum știți, îmi place și mă simt bine aici. Facem o expoziție în cadrul Centenarului. O să observați niște lucrări care mă reprezintă. Sunt 60 de tablouri, cu vânzare” precizează maestrul.

Amfitrionul expoziției, Laurențiu Guțică, aduce numai cuvinte de bine la adresa DSC_0107maestrului Vitalie Butescu, un prieten declarat al orașului Slatina: „Vitalie vine în Slatina într-un moment în care România celebrează Centenarul. Expoziția de față este un omagiu profund adus României eterne de către un mare român cu origini basarabene, născut la Ștefan Vodă. Maestrul Vitalie Butescu este un pictor profund, un om de mare caracter și un prieten declarat al orașului Slatina”.

Maestrul Cătălin Podoleanu, are și el numai cuvinte de laudă la adresa maestrului, cum o au de astfel toți cei prezenți: Lucrările din această expoziție vin și lansează o nouă provocare pentru noi cei care iubim arta și cred eu că trebuie să fim atenți la următoarea perioadă a maestrului Vitalie Butescu, deoarece cu siguranță vom avea surprize”.

DSC_0126Lucrările maestrului arată pasiunea și preocuparea acestuia pentru artă, dedicația pe care o acordă acesta, precum și munca depusă și cercetările întreprinse. „Bucuria, lejeritatea și siguranța cu care așează suprafețele de culoare, pensulațiile foarte libere trădează o preocupare deosebită pentru niște elemente mult mai complexă în artă și în arta plastică. Păstrează ceva din tradiția impresionistă, dar caută foarte mult soluțiile găsite de cultura impresionistă, de bucuria pe care aceștia au avut-o în fața motivului ți mai ales în modul în care au reușit să transpună tipul de perspectivă și concepție, schimbând puțin realitatea obiectiv” relatează Cătălin Podoleanu.

Muzeograful Aurelia Grosu, ținut să îi mulțumească maestrului pentru tot ceea ce face, pentru operele sale extraordinare: Sufletul lui (n.r.- Vitalie Butescu) sensibil se vede în fiecare părticică a tabloului, noi femeile suntem foarte mulțumite și nu știm dacă a fost cumva un complot pentru această expoziție deDSC_0081 7 Martei, în contextul în care mâine este Ziua Femeii. De fiecare dată când vedem o expoziție a maestrului Vitalie Butescu afirmăm „EXTRAORDINAR!”, spunem că nu poate să fie ceva mai mult de atât, dar de fiecare dată ne contrazice. Maestrul se respectă pe sine, prin spectaculozitatea felului de a transpune un peisaj”.

Reporter Georgiana Raicu,  Redactor Ionuț Cocîrlău, op. imag. editare și montaj, ing. Viorel Raicu, VGtv Regional http://www.vgtvregionl.cabanova.com

Reclame