parchet oltPotrivit unui comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în după amiaza zilei de 8 Martie,  procurori ai secţiei de urmărire penală, desemnaţi să instrumenteze cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de un bărbat, în vârstă de 46 de ani domiciliat în Buftea, jud. Ilfov pentru săvârşirea infracţiunii dare de mită, pe o durată de 60 de zile, respectiv până la data de 06.05.2018.

,,În fapt,  s-a reţinut că la data de 08.03.2018, inculpatul C.R.R. a fost oprit în trafic, pe raza mun. Slatina, de către un agent de poliţie din cadrul Biroului Rutier, iar în momentul în care i s-a comunicat că îi vor fi ridicate plăcuţele cu numărul de înmatriculare al autoturismului cu care se deplasa, întrucât nu avea o asigurare de răspundere civilă valabilă, a introdus o bancnotă de 100 lei, în buzunarul uniformei de serviciu a agentului de poliţie, acesta refuzând primirea banilor.”

Procurorii țin să precizeze că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sauparchet2 punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie.

Georgiana Raicu

Reclame