ziua ieie valceaDe ZIUA UNIVERSALĂ A IEI” Consiliului Judeţean Vâlcea a organizat o suită de manifestări dedicate acestui eveniment, manifestări desfăşurate în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Centrul Naţional de Informare şi Promovare a Turismului Vâlcea, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi Muzeul Satului Vâlcean.

Manifestările s-au desfăşurat pe parcursul a două zile, respectiv vineri, 23 şi sâmbătă, 24 iunie.

Evenimentul a fost deschis, vineri, 23 iunie, cu începere de la orele 10.00, iar oaspeţii au fost Costi Radulescu in ieîntâmpinați în foaierul „Sălii de spectacole” a Consiliului Judeţean Vâlcea, unde a fost organizată şi o expoziţie de port popular tradiţional. După intonarea imnului naţional, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu ( foto), într-un mic discurs, a adus un omagiu portului popular autentic, precum şi locuitorilor frumoaselor meleaguri vâlcene, celor ce poartă cu mândrie încă acest frumos port vechi de sute de ani.

Manifestările au continuat cu o paradă a portului popular, care a parcurs traseul Consiliul Judeţean Vâlcea – Parcul Antonoio Copetti (Teatrul Anton Pann) –  bld. Tudor Vladimirescu – Calea lui Traian, având ca punct final Arhiepiscopia Râmnicului. Aici s-a desfăşurat un moment artistic susţinut de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” şi ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu”, moment ce a încheiat programul zilei de vineri.

Sâmbătă, 24 iunie, manifestările au continuat la „Muzeul Satului Vâlcean”, unde, începând cu orele 10.00, oaspeţii evenimentului au fost aşteptaţi cu un amplu şi divers program care a cuprins ateliere de creaţie, paradă şi dansuri ale Sânzienelor, competiţii şi jocuri distractive pentru copii, muzică şi hore tradiţionale, concert folK, tombolă cu premii şi gustări savuroase.

Ia românească – brand de ţară

ziua-ieiei-cu-copii.jpgPortul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se numeroase cercetări: geneza istorică şi etapele principale de evoluţie, formele contemporane şi aria de răspândire, originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuţia lui în procesul de geneză al unui popor.

În îndelungatul proces de evoluţie al costumului popular s-au înregistrat progrese mai mult în înfrumuseţarea pieselor de bază, decât în perfecţionarea sau îmbunătăţirea croielii. Piesa de bază a fost cămaşa, purtată atât de bărbaţi, cât şi de femei.

Pentru ţăranul român, naşterea, nunta şi înmormântarea erau evenimentele cele mai importante. Costumul popular are ca piesă de bază cămaşa lungă, de culoare albă. Cu o evidentă influenţă bizantină, costumul popular nu poate fi imaginat cu cămaşă cu mâneci scurte. Pentru mult timp, lungimea cămăşii a fost impusă de moravuri şi s-a menţinut ca simbol al dependenţei sexului feminin. De la naştere şi până la moarte, cămaşa îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului şi la sărbători. Ea îndeplinşte, de asemenea, rolul de marcă socială, în cadrul societătii rurale.Există o cămaşă a duminicilor, a sărbătorilor de peste an, a Paştelui şi Crăciunului, cămaşa fecioarei şi a văduvei, a nunte, fiind tratate în conformitate cu indicaţiile şi interdicţiile moştenite prin tradiţie.

În cazul unei logodne, dacă fata accepta, era obligată sa ţeasă şi să brodeze cămaşa de mire şi Epona horse cu sărbăt ieinăframa. Cămaşa de mire urma ca mai târziu să fie folosită ca prima cămaşă a pruncului sau cămaşa de înmormântare a soţului. Năframa era legătura celor doi tineri în faţa lui Dumnezeu, prin participarea ei la ceremonia nunţii, ca semn al fertilităţii (fiind purtată de mire la încingătoare), dar şi al unirii celor doi pe lumea cealaltă, aceasta pe parcursul vieţii stând la icoana din casa, iar la moartea soţilor împărţindu-se în jumătate pentru fiecare. Trebuie menţionată şi cămaşa de soacră, lucrată de mireasă, ca dovadă a îndemânării şi talentului acesteia. Cămaşa mamei era brodată cu semnul crucii, iar în timpul naşterii, în tivul cămăşii erau cusute talismane- usturoi sau busuioc. Cămaşa lăuzei trebuia brodată cu cruci roşii în dreptul sânilor pentru a proteja simbolic laptele. Scutecele şi cămaşa pruncului erau croite din cămaşa de mire a tatălui, pentru a-l proteja de duhurile rele cu forţa tatălui. Sărbătorile de peste an impun o serie de semne şi simboluri, care implică vestimentaţia. De exemplu, cămaşa de Drăgaică, purtată în cadrul unui rit agrar numit „Sânzienele”, era cea mai frumoasă dintre cămăşile de zestre, ale celei mai mândre şi mai harnice fete, aleasă Drăgaica. Costumul de femeie din Muscel, care între anii 1890-1910 pătrunde şi la oraş, în cercurile de intelectuali şi chiar la Curtea Regală. Regina Elisabeta, în 1885, sugera ca la balul curţii toate doamnele să se îmbrace în port popular. În acest fel, Casa Regală lansa o adevărată modă, prin intermediul căreia erau îmbinate elemente de port popular cu piese occidentale. Moda purtării costumelor populare ia amploare mai ales în contextul unirii Principatelor, fiind o formă de manifestare a sentimentelor naţionale.

ziua ieie cu subprefecta vÎn spaţiul mioritic costumul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor noştri traci, geţi şi daci fiind supus unei continue evoluţii, dar şi-a păstrat nealterate caracteristicile esenţiale: unitatea şi continuitatea sa.Portul popular reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii de început.Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea – nu se învăţau din cărţi – ci de la femeile satului. Se transmiteau din generaţie în generaţie – de la mamă la fiică. Fetele nu se măritau până nu ştiau să toarcă şi să ţeasă.

În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: „Cămaşa Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Si mă mântuieşte, Mântuitorul meu”. Aşadar – costumul popular era taina sufletului femeii – slavă a întregii familii.

Andreea Sima

Reclame