batranica
Bunica Nolica

Sunt unele persoane care, plătite fiind din banul public, nu fac altceva decât să vină la serviciu pentru o care de muncă și pentru tot felul de avantaje financiare, în timp ce alte persoane, fără a avea nicio pretenție, se gândesc la semenii lor și la modalitatea de a-i ajuta.

La 90 de ani, tanti Ioana Vlăsceanu, zisă Nolica, din satul Păuleasca, comuna Micești de Argeș, a demonstrat că, fără nicio pretenție, ajută cât de mult poate pe toți cei care îi cer sprijinul. Sătenii spun că e mult mai capabilă de a rezolva problemele comunității decât

Casa Bunicii Nolica
Modesta căsuță a bunicuței

primarul din localitate.

Bătrânica este foarte înțeleaptă și cunoscută ca având puteri tămăduitoare pentru bolnavii de epilepsie și nu numai.

Așa se face că în curtea ei, dar și în casă, vin oameni din toată țara ca să se lecuiască de diferite boli, să-și afle soarta și să-și liniștească sufletul.

Localnicii spun că au apelat de foarte multe ori la bunica Nolica și că au rezolvat toate DSCN7126problemele de sănătate pe care niciun doctor n-a putut. Bătrânica are o pensie de nevăzător de 300 lei, însă din bănuții ei a construit o biserică în satul Păuleasca, chiar în vecinătatea sa. Acum se gândește să construiască un dispensar cu un centru social și nu va închide ochii până ce nu-l va vedea terminat. De această dată speră să-l implice și pe primarul localității, despre care spune că n-a bătut un cui decând a venit la primărie.

Tatăl Nolicăi a dorit ca cei opt copii ai săi să știe carte

Revenind la bunica Nolica, puterile ei tămăduitoare s-ar afla într-un cuțit fermecat a cărei DSCN7109vârstă se pierde în negura vremurilor. Bunica Nolica spune că-l are de la bunica ei, însă cea care a învățat-o secretul descântecelor a fost mama sa. ,, La 12 ani mama mea m-a învățat secretul tămăduiri și descâtecele, dar cuțitul l-am moștenit de la bunica mea după ce s-a prăpdit. Bine că ați venit, să mă știe lumea, că tot omul are păs! Nu vindec numai epilepsia, dar mai dau câte o mână de ajutor și în altă parte! Vine lume să-mi spună că fetele, ori

DSCN7102
Biserica construită  cu sprijinul bunicuței

băieții lor, nu se căsătoresc…Iau cărbunii din sobă, apa de la fântână și cum le-am descâtat de soartă, s-au și căsătorit!” ne se destăinuie, bunica Nolica, care ține să ne precizeze că nu lucrează cu ,, răul”, nu face legături, doar grăbește puțin lucrurile, că ,, Tot omul are o soartă. Dumnezeu face ca oamenii să se găsească. Eu descânt numai pentru sănătate și îndreptarea unor lucruri. Am luptat mult să construiesc biserica, pentru că era nevoie de ea în satul nostru, să nu mai ducem morții în alte sate și nici să mergem kilometri întregi la o slujbă de duminică, sau de zi de sărbătoare. Mă lupt să fac și dispensarul și spun: Doamne nu mă lua, că dacă eu mor, ăștia( conducerea primăriei- n.r.) nu mai fac dispensar! Primarul, domnule, n-a bătut un par, ca să rămână ceva în urma lui și lumea să spună: uite, parul ăsta e bătut de primar! Eu când l-am votat, c-a venit cu urna prin sat, l-am votat cu mare DSCN7113încredere, că e din satul nostru și mă gândeam că o să facă lucruri bune, de care avem nevoie aici. Credeam că are aceiași inimă ca mine! Dar de unde? Mai la deal, încolo, gârla taie jumătate satul, iar când plouă, nu mai poate trece nimeni și așteaptă, ore sau zile, să se retragă apele. N-a făcut măcar un amărât de pod să poată trece apa pe dedesubt, că bani a avut destui! N-a făcut nimic, maică! N-a avut pic de simț gospodăresc! I-am zis, primarulue, ai uitat că te-ai scăldat în gărla Păulești? Aicea te-ai născut, aicea te-ai scăldat… Dar, deh, n-are aceiași inimă ca mine! Eu vreau să las ceva în urma mea! ” ne spună bătrânica, dezamăgită de edilul localității Micești, Dumitru Voicu.

DSCN7137…Am scris un camion de scrisori în timpul războiului

Bunica Nolica știe să scrie și să citească și asta datorită tatălui care a plătit un învățător, a închiriat o cameră într-o casă din sat, pentru sala de clasă și încă una pentru cazarea dascălului. Acolo a adus să învețe carte, nu numai pe cei opt copi ai săi, dar și alți copii din sat, care între timp au ajuns oameni de vază ai comunității locale, dar și prin țară.

,, Pe timpul meu, nu știa nimeni carte în satul ăsta! Mie mi-a plăcut să scriu și să citesc! Citesc și acum tot ce-mi pică în mână! Nu mă culc seara până nu citesc ceva! Am scis în timpul Războiului, un camion de scrisori pentru femeile din sat. Nu știau carte săracele de ele. Toată duminica scriam. Femeile veneau să le scriu bărbaților pe front. Am avut și eu un frate, un văr și-un unchi…au murit pe front! Le scriam scrisori și lor! Tatăl meu a adus învățător când eu aveam șapte ani, fratele meu mai mare avea nouă ani, vărul meu de 14 ani… Eram copii de diferite vârste în clasa întâi. Tata și-a dorit ca noi, copii, să nu rămânem analfabeți. A închiriat o casă cu etaj, unde la parter, învățam noi, copii, la o masă Biserica Buniciiimprovizată dintr-un pat, iar deasupra locuia învățătorul. Aveam fiecare tăbliță și condei cu care scriam. Învățătorul ne ajuta nu numai să scriem literele și cuvintele ci și să ținem condeiul în mână, pentru că nu mai văzusem niciodată cum se ține” . își amintește bătrânica cu nostalgie de anii copilăriei.

Aceasta ne povestește cu lacrimi de fericire despre cei pe care i-a ajutat să se însănătoșească, doar rugându-se lui Dumnezeu, sau spunând în gând descântecele învățate de la mama și bunica ei .

DSCN7147Chiar în ziua în care noi am sosit în satul Păuleasca, pe 8 Martie, curtea bunicii era plină de oameni disperați, din toate colțurile țării. Toți veniseră cu speranță și încredere, la Bunica Nolica, pentru ca cei dragi să se facă bine. Bătrâna își aminteste că în urmă cu câteva seri, o femeie din Bihor a sunat-o să-i spună că fiul ei este pe moarte, diagnosticat cu cancer pe creer. Nu i-a cerut nimic. I-a spus doar să se roage pentru ca sufletul unicului său copil să plece liniștit. ,, Așa am făcut, am plâns și m-am rugat, la toate icoanele astea ( și arată spre peretele din spate, transformat într-un altar- n.r.) să nu le rupă Dumnezeu inima și să nu le ia copilul! Nu știu acum ce face, dar sper din tot sufletul ca Dumnezeu să facă tot ce e mai bine pentru ei și fiul lor! mai spune bunica îndurerată, iar în mintea ei se frământă cum să găsească o soluție de a salva pe tânărul bolnav.

Pentru a păstra discuția într-un ton mai optimist, înțeleapta bunicuță zice: ,, Am primit odată bunica Nolicaniste reviste în care era un interviu cu un preot de la Muntele Athos. Părintele a fost întrebat când va fi sfârșitul lumii, iar el a răspuns că va fi atunci când se va înmulții mintea! Cred și eu că așa este! Și Domnul Issus a spus că nu știe nimeni cu exactitate când va venii sfârșitul lumii!” mai spune bunicuța cu evalvie.

Aceasta ne povestește despre fapte și întâmpări, despre secretele sale, despre ritualul cu cuțitul fermecat, despre construcția bisericii. Își aduce aminte cum l-a rugat pe IPS Calinic, episcopul Argeșului și Muscelulului, să-i aprobe cerea construcției bisericii, înainte a se fi făcut parohie. Totodată vorbește cu reproș, iar ochii albaștrii scot scâtei tăioase, despre opulența patriarhului Daniel, care se afișează cu mașini scumpe, în loc să construiască case, spitale, școli ori locuri de joacă pentru copii. În replică îi dă exemplul sacrificiului făcut pentru credință și iubire de neam și țară a domnitorilor români, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare și Sfânt și despre Baba Vrâncioaia și sacrificul copiilor săi… Și parcă semănă, cumva, cu ea…

Un interviu emoționant despre înțeleapta Babă Vrâncioaia din Miceștii Argeșului, la VGtv www.vgtvolt.cabanova.com

Redactor Georgiana Raicu, op. Imag. Editare și montaj., Viorel Raicu

Reclame