Mircia Gutău - Copy
Mircia Gutău

Mircia Gutău, candidatul desemnat la primaria Ramnicului, în urma unor sondaje interne în care a obținut peste 50% din obțiunile repondenților, a avut amabilitatea de a răspunde unor întrebări care să ne lămurească de ce l-ar dori râmnicenii din nou primar.

În urmă cu șase ani, aflat în funcția de edil al Rm Vâlcea, Gutău a făcut pușcărie trei ani și șase luni pentru fapte de corupție. Curios, pentru că primele două instanțe- Judecătoria Alba Iulia șI DNA Constanța, l-au achitat iar ultima- ICCJ l-a condamnat cu ,,unu la trei”, după cum spune chiar Gutău.

Acest neconcordanțe ale instanțelor românești, i-a dat motive serioase lui Mircia Gutău să apeleze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( CEDO). Dosarul a fost analizat și acceptat spre a fi judecat, iar în perioada următoare urmează să se stabilească un termen. Fostul primar al Râmnicului este convins că va fi reabilitat din punct de vedere legal, însă îi va fi mai greu să uite umilințele prin care a trecut, el și familia lui.

Mircia Gutău
Mircia Gutău

,, Cu singuranță voi câștiga penru că există un Art. 6 al CEDO, care spune că orice persoană care are probleme cu justiția și are două soluții de achitare la instanțele de fond, insatanța supremă nu poate să-l condamne decât în cazul in care s-ar transforma în instanță de fond. Asta înseamnă că trebuie să se revină cu probe noi sau să se adudieze alți martori. Mi-am ispășit pedeapsa, nu m-am plâns niciodată de asta, însă după ce voi primi hotărârea de la CEDO, voi da mai multe explicații. Nu voi cere nici o despăgubire statului român, pentru că nu statul e de vină. Oricum orice despăgubire ar fi, nu nu echivalează cu suferința pe care am îndurat-o. Din primul om în județ, să ajungi în groapa cu lei. Nu există nicio recompensă pe care au îndurat-o cei din familia

Primaria Rm Valcea
Primaria Rm Valcea

mea, soția și cei doi copii care erau studenți, în perioada respectivă” ne-a spus cu durere în suflet, Mircia Gutău.

Acesta a mai adăugat că este singurul primar din țară, care, în timpul detenției, a fost declarat Cetățean de Onoare, cu votul a peste 30.000 de râmniceni. ,, Când am fost hotărât să candidez la primăria Rm Vâlcea, cel mai greu mi-a fost să-mi conving familia, care nici acum nu se împacă cu ideea că îmi mai trebuie așa ceva! Vreau să revin pentru că am făcut lucruri importante în acest oraș, lucruri pe care aș vrea să le continui. Am fost contactat de domnul Cristian Buican pentru a candida din partea PNL la primăria Rm Vâlcea. Eu i-am spus că voi intra într-un sondaj și dacă voi obține voturile necesare, merg mai departe. Nu am dorit să intru în PNL nici pe ușa din spate, nici să iau locul altcuiva! Mi se pare firesc , ca aceia care au muncit în PNL să candideze. Sunt convins că dacă, un liberal autentic ar fi obținut măcar 20 %, n-ar fi avut nevoie de cineva din afară” a mai sus Gutău.

Acesta a trecut prin toate forurile de acceptare din partid. Atât cele municipale cât și cele județene. Cât privește conducerea de la București, Gutău spune că Buican și-a asumat răspunderea în fața Alinei Gorghiu și a lui Vasile Blahga, că va câștiga alegerile la Consiliul Județean și neapărat primăria Râmnicului.

,, Ceea ce se întâmplă în Rm Vâlcea , se vede că lipsește mâna de gospodar! De șase ani încoace, nu numai că nu s-a construit nimic, dar au dispărut foarte multe locuri, de muncă, iar investitorii ne ocolesc. Nu spun că sunt cel mai deștept om din Rm Vâlcea, dar zic că sunt un bun gospodar și am dovedit acest lucru. În momentul în care am fost primar, am primit doi ani la rând premiul pentru cel mai bun primar din România, având cele mai multe investiții pe cap de locuitor. Am fost printre puținele municipii medii din țară care am reușit să devenim poli de dezvoltare, cu fonduri de la Uniunea Europeană. Dezvoltarea orașului se făcea într-un ritm foarte alert, dar în același timp, ținând cont și de solicitările oamenilor. Nu poți să vii în zona centrală, cu un proiect care să blocheze orașul doi ani de zile. Trebuie să faci o etapizare a lucrărilor!”A mai adăugat Mircia Gutău, făcând referire la lucrările de modernizarea centului orașului, chiar pe Calea Lui Traian, principalul bulevard care străbate municipiul de la sud la nord.

Acesta dezaprobă, de asemenea faptul că pasajul peste calea ferată, din Rm Vâlcea, care trebuia să aibă patru artere și care trebuia să aibă legatură cu centrul orașului, din toate cele patru puncte cardinale, au rămas doar două dintre ele, iar pasajul a devenit inutil. În loc să fi cheltuit zeci de milioane pentru pasaj, făceai un sub pasaj, care costa o treime din preț.

Parcul Zăvoi, este o altă problemă pe care Mircia Gutău, o găsește lipsită de interes pentru edilii care i-au urmat.

,, Nu a mai făcut nimeni nimic de când am plecat eu! Se lucrează la el de trei ani, de zile , când putea fi amenajat în doar trei luni. Au folosit bani de la bugetul local, în loc să acceseze bani de la Uniunea Europeană. Nu mai vorbesc de gardul care s-a făcut în jurul parcului, dintr-o plasă de sârmă foarte subțiere. Acolo, Parcul Zăvoi, trebuia să fie declarat rezervație naturală și construit un gard solid, mai stilat și elegant. În plus, pe aleile de circulație s-a montat un granit de numai 2 cm, care va crăpa la iarna sau sub greutatea utilajelor de deszăpezire. Nici fostul semi-primar, nici cu actualul, nu au avut mână de gospodar. Râmnicenii știu mai bine, cine și ce a făcut”, a ținut să puncteze fostul primar.

Potrivit lui Gutău, vina pentru problemele iscate la la cele două mari societăți de pe platforma industrială a Vâlcii, respectiv CET Govora și Oltchim, o poartă Guvernul Ponta care a promis de nenumărate ori că se implică, pentru redresare, însă nu s-a dorit acest lucru.

Întrebat despre planurile sale pentru atunci când va fi din nou în funcția de primar al Râmnicului, Gutău a spus: ,,Sunt proiecte care trebuie continuate, indiferent ce crede actualul primar, plus altele pentru care mă voi consulta cu cetățenii Râmnicului. Eu am reușit săi cuceresc pe râmniceni, și sunt convins că și acum îi voi cuceri, cu proiecte mici și necesare fiecăruia. Până la alegerile din iunie anul viitor, am închiriat un spațiu de campanie unde va fi cineva care va prelua toate propunerile cetățenilor. În funcție de ce-și doresc, îmi voi face și platforma program pentru campania electorală”.

În încheierea interviului, pe care a avut amabilitatea să îl acorde televiziunii noastre VGtv, Mircia Gutău, le-a transmis mult succes contracandidaților săi de la alegerile locale de anul viitor și le dorește tot ce îi doresc ei, lui!

Mai multe amănunte la VGtv http://www.vgtvolt.cabanova.com

Redactor Georgiana Raicu, op. imag. ediare si montaj ing Viorel Raicu